Corps publiczne
[search 0]
Więcej
Download the App!
show episodes
 
Artwork

1
Thinking Made Visible

Oana Mădălina Vasiu

Unsubscribe
Unsubscribe
Miesięcznie+
 
Thinking Made Visible este un context. Un context în care mi-am propus să aduc la un loc oameni minunați, care creează și aduc în plan fizic idei. E creat cu iubire în primul rând, pentru că asta pun în cam tot ce fac. Apoi i-am spus și structură, pentru că asta mi-e meseria de cu zi cu zi - să pun viziunea altora în structuri, prin marketing, comunicare și conținut. Iar în final, e creat prin înțelepciunea celor care au acceptat invitația mea și aleg să își facă gândirea vizibilă, pentru tine.
  continue reading
 
Artwork

1
Perfect Contemporan

Ramona Boldizsar

Unsubscribe
Unsubscribe
Miesięcznie
 
Un podcast cu şi despre literatură. Din când în când mă întâlnesc cu autori contemporani şi despicăm firul în patru pentru a vedea de ce scriem, ce e în spatele unei cărţi, despre impulsurile care ne pun în mişcare şi nu numai. Nu e nimic „perfect” la Perfect Contemporan, dar totul e mai mult sau mai puţin contemporan.
  continue reading
 
Loading …
show series
 
Vine toamna și urmează una dintre cele mai productive și mai pline de oportunități perioade din an pentru afaceri. Tocmai de aceea, l-am chemat în podcastul despre gândire vizibilă pe Vlad Niță, ca să-ți vorbească despre reclame plătite. Vlad are una dintre cele mai populare agenții de Marketing Digital de la noi din țară - DoAds - una în care eu a…
  continue reading
 
Psiholingvist. Coach de limba engleză. Mamă. Om căruia îi plac oamenii în toată omenia lor. Amalia Bhalli, invitata mea din acest episod, este profesorul care folosește elemente din psiholingvistică pentru a-i ajuta pe oameni să vindece blocaje mai mult subconștiente, decât conștiente, prin intermediul procesului de învățare a limbii engleze. Înain…
  continue reading
 
Îmi pare că trăim o epidemie de oboseală cronică. O simți și tu? Nici nu ne mai gândim dacă e normal sau nu să fie așa. Nici nu ne mai întrebăm ce facem greșit de ne pierdem energia, cu atâtea resurse la îndemână ca să ne fie bine. Ba chiar ne convingem unii pe alții că asta e, nu avem ce face, trebuie să mergem mai departe cu cât avem în rezervor.…
  continue reading
 
Mi-era dor de un episod despre #GândireaMeaFăcutăVizibilă! Așa că am pus în acesta răspunsurile la opt întrebări la care nu am reușit să răspund în cadrul celui mai recent #UnFelDeWebinar. #UnFelDeWebinar e întâlnirea cu oamenii din Lista mea de Contacte care vor să mă întrebe despre Marketing, Antreprenoriat, Dezvoltare Personală, Viață. Un „Q&A c…
  continue reading
 
În al patrulea episod în care l-am avut alături de mine pe Dacian Pășcuță, am discutat cu el despre Sistemul Fidelităților, despre cum inconștient suntem fideli unor figuri de autoritate recente sau de demult, ceea ce ne ține pe loc în cuplu, în familie, în business, în relațiile profesionale, ne provoacă durere și nu ne lasă să trăim viața pe care…
  continue reading
 
Cum recreezi relațiile, convingerile și lecțiile pe care le-ai luat din familia ta în mediul de business? Îți răspunde la aceasta întrebare conversația mea cu Raluca Culda, profesionist în zona de Resurse Umane, care a adaugat la specializarea ei legată de managementul afacerii și pe cel al lumii interioare și emoționale a celor care construiesc ac…
  continue reading
 
Invitata mea, Domnica Petrovai, este fondatoarea Mind Education și a Școlii pentru Cuplu, psiholog clinician și psihoterapeut cu o experiență de peste două decenii în psihoterapia familiei și terapia de cuplu. Episodul de astăzi este despre divorț, un subiect delicat și foarte complex, chiar tabu, unul de care ne ferim pentru că nouă nu ni se poate…
  continue reading
 
Invitații mei din acest episod sunt Mihaela Joița și Andrei Lasc, mințile creative de la agenția Poarta 9. Am luat la întrebări un Strateg de Marketing & Comunicare și un Art Director, ca să discutăm pe șleau și pe alocuri cu umor, într-o romgleză de care nu am putut și nici nu am vrut să ne ferim, care-i treaba cu Branding-ul bine făcut. O să-ți p…
  continue reading
 
Ce înseamnă să ai un ROST în viață? Eu ce am de făcut pe lumea asta? Ți-ai pus și tu întrebarea asta, mi-am pus-o și eu, și-au pus-o și alții. Și am adus-o a doua oară pe Andra Pintican, în podcastul despre gândire făcută vizibilă, ca să croim o discuție despre cum ne aflăm, fiecare în parte, răspunsurile la întrebările de mai sus. O discuție care …
  continue reading
 
Dacă ai creat și dezvolți o afacere, probabil ai ales să faci asta ca să trăiești din banii pe care îi produce. Dar dacă nu ai un anumit mindset, care să susțină transferul din firmă către tine, nu o să ajungi să te bucuri de acest lucru. Invitatul meu din acest episod - Eusebiu Burcaș - îi sprijină pe antreprenori să își facă ordine în cifrele afa…
  continue reading
 
Sunt minunate blândețea și claritatea cu care vorbește Dragoș Riti, iar împreună cu experiența lui de viață și ca vindecător, știam că vor fi fundația potrivită pentru o discuție pe un subiect delicat, greu de pus în cuvinte și de explorat, dar mai ales dificil de adus în atenția bărbaților, chiar dacă li se adresează lor, în primul rând. Dar cred …
  continue reading
 
Sunt multe lucruri cu care jonglăm în fiecare zi: carieră, familie, afaceri, sănătate, spiritualitate, hobby-uri, programări, urgențe. Dar cum facem să ne bucurăm de orele pe care le avem, aceleași pentru toată lumea? Cum să le organizăm astfel încât să avem timp pentru ceea ce trebuie făcut, pentru ceea ce ne place, pentru noi, dar și pentru ceila…
  continue reading
 
Sezonul 10 de podcast se încheie cu singurul episod din Mind Architect pe care Paul l-a înregistrat singur. La două zile după ziua lui de naștere, a pus în acest episod sumarizarea tuturor subiectelor discutate in Sezonul 10, dar si cea mai importantă conștientizare a primilor 36 de ani de viață. Vă mulțumim că ne-ați fost alături în acest timp și …
  continue reading
 
Silvia Dumitru a debutat recent cu romanul „Noaptea nu uită”, apărut la Humanitas în colecția Scriitori români contemporani. Mi-a plăcut enorm cartea ei care urmărește povestea Tinei, o fată care își descoperă feminitatea, sexualitatea și, până la urmă, propria identitate, îndrăgostindu-se de o altă fată. Relațiile Tinei sunt toxice și reușim să ur…
  continue reading
 
Pe tot parcursul sezonului 10 ne-am uitat în spatele cortinei și am văzut cum se simte epuizarea, care sunt convingerile și neputințele care ne pot ține departe de emoțiile noastre autentice și care sunt costurile personale și relaționale atunci când operăm dintr-un spațiu de supraviețuire. În penultimul episod al sezonului ne ajutăm de munca medic…
  continue reading
 
Într-o perioadă în care majoritatea părinților noștri aveau zero acces la educație psihoemoțională și chiar și informația disponibilă era de multe ori incompletă, iar alte ori de-a dreptul greșită, sunt șanse mari că mulți dintre noi am părăsit copilăria cu un bagaj, la conștientizarea și vindecarea căruia încă lucrăm. În prezent, suntem norocoși p…
  continue reading
 
Eu n-am început intenționat să caut răspunsuri despre mine și cine sau cum sunt. Stai, că sună ciudat… Vreau să zic că n-am avut un moment-epifanie în care să zic: DE AZI ÎNCEP! N-a fost așa. Am început să caut pe măsură ce Viața m-a pus în diferite contexte în care vedeam că îmi ies lucrurile foarte ușor sau din contră - că nu ies, deși eu simțeam…
  continue reading
 
Într-o perioadă în care majoritatea părinților noștrii aveau zero acces la educație psihoemoțională și chiar și informația disponibilă era de multe ori incompletă, iar alte ori de-a dreptul greșită, sunt șanse mari că mulți dintre noi am părăsit copilăria cu un bagaj, la conștientizarea și vindecarea căruia încă lucrăm. În prezent, suntem norocoși …
  continue reading
 
Azi am vorbit cu Maria Orban despre cele două romane ale sale: Oameni mari și Toată dragostea dintr-o fotografie arsă, ambele apărute la editura Nemira în colecția n'autor coordonată de Eli Bădică. Ne-a povestit despre tranziția de la persoana I la persoana a III-a, cum a fost să scrie a doua carte, cât de importantă a fost rezidența de creație de …
  continue reading
 
Andrei Roșca este Change Strategist și a fost invitatul meu în alte două episoade despre #GândireFăcutăVizibilă (căută-le, merită să le asculți!). Ce înseamnă asta? El stă alături de cei care trec prin diverse schimbări, pe care și le doresc, și au nevoie să fie ghidați în aceste proces. A adunat, deci, multă experiență legate de oameni, relații, e…
  continue reading
 
Acesta este cel mai important și special episod pentru mine din toate cele 120 de episoade din primele 10 sezoane ale podcastului Mind Architect. Este episodul pe care mi-a fost cel mai greu să-l scriu, pe care l-am amânat cel mai mult și pe care l-am documentat cu lacrimi în ochi. Este un episod în care vă împărtășesc despre relația mea cu iubirea…
  continue reading
 
Am vorbit în mai multe rânduri, atât în podcast, cât și în Mind Architect Premium, despre rolul corpului în viața noastră psihică și emoțională și despre faptul că distincția între minte și corp nu mai este nici actuală, nici corectă. În acest episod vă povestesc la persoana întâi ce a avut să-mi comunice propriul corp când mi-am luat timp și mi-am…
  continue reading
 
Azi am vorbit cu Deniz Otay despre cartea sa de poezie „Fotocrom paradis” apărută la OMG Publishing și toată munca de traducătoare, cum se îmbină toate acestea, unde intră, dacă intră, intuiția în joc. I-am mărturisit lui Deniz că am avut două lecturi foarte diferite ale cărții sale, la recitire am înțeles-o mai bine și m-am atașat și mai tare de v…
  continue reading
 
Iată-ne ajunși la jumătatea sezonului de revenire. Până aici v-am împărtășit despre nevoia anului de pauză, despre ce am descoperit când mi-am luat timp și spațiu să respir, despre întâlnirile cu furia, apoi cu neputința, cu pierderea și cu tristețea… și despre bagajul pe care îl purtam cu mine din vieți pe care nu l-am trăit eu. În acest episod vo…
  continue reading
 
Auzi și tu adesea părinți vorbind despre adolescență cu groază și cu resemnarea că bine oricum nu va fi în perioada aia? Pe alții, care deja se află acolo alături de copiilor lor, îi vezi cum speră să treacă cât mai repede și să vină vremurile alea mai bune? Înregistrând acest episod cu Urania Cremene, cea care a inspirat numele podcastului pe care…
  continue reading
 
Pierdere, tristețe și doliu sunt parte inevitabilă din experiența de a fi în viață, dar prea puțini dintre noi suntem învățați sau susținuți în procesul de a le trăi și de a le face față. Pentru mine, anul 2023 a venit cu cea mai puternică confruntare cu pierderea și cu tristețea din toată viața mea de până acum. În acest episod vă povestesc despre…
  continue reading
 
Dacă în ultimul episod v-am împărtășit despre emoția veșnic prezentă în primii mei 35 de ani, acum a venit rândul să vă împărtășesc despre emoția pe care am evitat-o cu cea mai mare încrâncenare în tot timpul ăsta, dar și ce am descoperit că se găsea dincolo de ea. Explorez relația mea cu pierderea și neputința alături de Petronela Rotar, psihotera…
  continue reading
 
În episodul 44 am vorbit cu poeta Ligia Keșișian despre noua sa carte apărută la Casa de Editură Max Blecher, Anul tigrului de apă. Ligia a primit premiul Tânărul Scriitor al Anului 2023 pentru această carte care, recent, a fost nominalizată și la premiile Observator Cultural la categoria poezie. Am fost curioasă să aflu mai multe despre cum s-a sc…
  continue reading
 
Acesta nu este încă un episod despre afaceri și clienții lor. E mai mult decât atât. Este un episod despre Customer Success și am adus-o ca să îți vorbească despre modul în care acesta influențează succesul sau eșecul afacerii tale pe Delia Vișan. Invitata mea este „pink-minded Customer Success Consultant” (da, mi-au plăcut mult cuvintele ei, așa c…
  continue reading
 
În al treilea episod al sezonului de revenire, vă povestesc despre relația mea cu cea mai prezentă emoție dificilă din viața mea, de când mă știu… și anume furia. De la mușcatul sau lovitul pernei în copilărie, la tonul ridicat sau lovitul obiectelor în viața adultă, împreuna cu Adela Moldovan, psiholog, psihoterapeut și autoare a cărții Față în fa…
  continue reading
 
În cel de-al doilea episod al sezonului de revenire, împărtășesc cu voi una dintre cele mai dificile conștientizări pe care le-am avut în primii 35 de ani de viață - confundarea iubirii cu aprecierea. Un lucru în care se regăsesc nenumărați oameni cu care am vorbit despre asta, dar pe care foarte puțini dintre noi l-am conștientizat cu adevărat pân…
  continue reading
 
Cât de important este să ne asumăm, ca antreprenori/angajați/freelanceri, rolul pe care îl avem atunci când lucrăm alături de ceilalți în ecosistemul atât de complex al unei organizații, pentru a cărei bună funcționare avem nu doar așteptări, ci și responsabilități? Ca să afli răspunsul la această la această întrebare și la multe altele, l-am adus …
  continue reading
 
În primul episod din sezonul 10 vă invit alături de mine într-o călătorie în timp, înapoi în 2022 pentru a vă arăta câteva cadre din spațiul meu interior de atunci și ce anume a condus la decizia de a lua un an de pauza, de reflecție și de vindecare. Vă împărtășesc la primă mână care au fost convingerile și reflexele emoționale care m-au împins căt…
  continue reading
 
Am vorbit azi cu scriitorul George Moise tocmai din Japonia. Din păcate, sunetul nu este perfect, noi ne-am amuzat teribil de un lag simpatic și, ca să-l citez pe George, de „superioritatea internetului din România.” Am vorbit despre cele două cărți ale sale, "Kanashibari" și "Iertați-mă că nu sunt japonez", avem în podcast o grămadă de sfaturi des…
  continue reading
 
Cu Vlad Caluș sau Minimalistu aș fi putut vorbi despre multe și mi-ar fi făcut la fel de multă plăcere, pentru că este unul dintre acei parteneri de conversație care te uimesc continuu și de la care ai de învățat de la începutul până la finalul discuției. Vlad este antreprenor, investitor, dar și educator autodidact. Este unul dintre creatorii Plan…
  continue reading
 
Anul 2023 a fost cel în care Paul s-a oprit, s-a uitat la viața lui și la ritmul în care o trăia și a făcut alegerea unui an de pauză. Un an în care vocea nu i-a mai apărut în episoadele Mind Architect și nici pe alte canale și în care a ales să se reîntoarcă spre sine, să descopere ce era de descoperit și să așeze ce era de așezat. A fost un an de…
  continue reading
 
Îmi doream foarte mult să vorbesc cu Raluca Boantă despre cartea ei de poezie „La marginea bună a corpului” apărută la OMG Publishing. Sunt foarte bucuroasă că pot în sfârșit să vă aduc acest dialog la podcast despre marginea bună a corpurilor noastre. Raluca ne-a vorbit foarte prietenos și empatic despre poezie și despre limbaj. Dar și despre înce…
  continue reading
 
Azi am vorbit la Perfect Contemporan cu Anda Docea despre tranziția de la proză scurtă la poezie, dar și despre cum se îmbină jurnalismul cu proza scurtă și poezia. A publicat volumul „Muzeul convorbirilor întrerupte” la Charmides, este jurnalist la Dilema și a debutat în 2015 cu volumul de proză scurtă „Camere de hotel.” Episodul de astăzi este în…
  continue reading
 
Vă mulțumesc că ați fost alături de noi la Perfect Contemporan în 2023, fără voi și invitații minunați pe care i-am avut, nu aș fi reușit să fac 18 episoade perfect contemporane. Vreau să vă aduc și în 2024 dialoguri interesante cu autori contemporani și poate, cine știe, să vă aduc și un strop de poezie în viață. Discuția mea de azi cu poeta Crist…
  continue reading
 
Mulți dintre noi, la început de an, facem liste de obiective, stabilim rezoluții, ne uităm la noi, la viața noastră și ne dorim să facem schimbări acolo unde nu ne mai regăsim sau ne dorim mai mult. Ce îți propun eu astăzi, când încă ne aflăm în vibrația aceasta a începuturilor și a transformărilor, e să te uiți și la spațiul din jurul tău, fie că …
  continue reading
 
Bine ai venit 2024! Te întâmpin în noul an cu un episod la finalul căruia s-ar putea să îți dai seama că e mai ușor decât credeai să vinzi. Și asta datorită energiei și informațiilor pe care ți le va transmite invitatul meu, Andrei Dunuță, care spune despre el că „are vânzările în sânge”. Andrei este Keynote Speaker / Public Speaking Trainer / Spea…
  continue reading
 
Frica de a vorbi în fața unui public este o frică foarte des întâlnită. Ce stă, însă, în spatele acestei temeri, ce alte emoții sunt prezente și cum se modifică lucrurile atunci când ne uităm la emoțiile care apar când e nevoie să ne arătăm pe noi în fața unei audiențe? De ce ne este, de fapt, teamă când ne expunem și ce ne face să evităm situațiil…
  continue reading
 
Cu Alex Olteanu (prozator, scenarist, studiază Regia & face fotografie de stradă) am fost colegă la Facultatea de Filosofie așa că am fost foarte bucuroasă să aflu că el a luat concursul de debut la editura Polirom anul acesta. Am fost și mai încântată să dau peste un roman excelent și să pot avea un dialog atât de fain despre Scurt tratat despre a…
  continue reading
 
În ultimul episod din 2023, mi-am dorit-o alături de mine pe Femeia Colibri 💙. Și s-a întâmplat. Și mi-am mai dorit ca tu să asculți o conversație tihnită la care poate nu te-ai așteptat la final de an, despre șamanism. Am rugat-o pe Mihaela Maricescu, căreia îi spun cu drag și recunoștință „șamanul meu”, să își pună această etichetă pentru mai bin…
  continue reading
 
Ce se întâmplă într-un proces de coaching și de ce este important momentul în care hotărâm să începem o astfel de călătorie? Cum ne impactează mediul înconjurător și așteptările pe care percepem că acesta le are de la noi? Ce înseamnă “cultura lui a face mai mult” pentru procesele noastre de creștere și, mai ales, ce se întâmplă când ne dăm voie să…
  continue reading
 
Încă de când am citit Pe cine iubești mai mult? (Editura Nemira, colecția n’autor) am vrut să vorbesc cu Mihaela Buruiană despre debutul ei. M-am bucurat să aflu că are „o cameră doar a ei” și să observ încă o dată implicare și bucurie în scris (și, desigur, sfărâmăm a 38-a oară mitul inspirației care e bine să fie, dar nu e suficientă). O discuție…
  continue reading
 
Ideea de post nu e nouă. Ne este cunoscută tuturor din familie ori din practica personală, dar a devenit la modă în ultimii ani, când a fost popularizată sub numele de „fasting”, intermitent sau prelungit, și „autofagie”. Așa că l-am invitat alături de mine pe Vasile Nemeș, îndrumător în arta postului cu apă, ca să vorbim pe îndelete despre cum un …
  continue reading
 
Cât de diferite sunt poveștile a doi oameni care trăiesc experiențe împreună despre experiențele trăite? Cum se vede la partenerul de cuplu ceea ce trăiește în relație cu noi? Dar la copii? Ce văd fiii și fiicele în relația cu părinții lor și cum diferă de percepția părinților? În seria din acest sezon, Dorin a vorbit despre lucrul său la redefinir…
  continue reading
 
Vânam o discuție cu Simona Goșu de mult timp, în sfârșit am vorbit cu ea despre romanul său proaspăt apărut, „Stela”, la Editura Polirom. Poate că altădată vom vorbi mai multe și despre „Fragil”, cartea de proză scurtă care a făcut să tremure spațiul literar contemporan, considerat unul dintre cele mai puternice debuturi în proză scurtă din ultimii…
  continue reading
 
În spatele inițiativei #NoiFacemUnSpital se află voința și generozitatea a peste 350.000 de donatori și 7.000 de companii, dar și 1 echipă care clădește, iar uneori reclădește - cărămidă cu cărămidă, pas cu pas - secții, laboratoare, spitale … speranțe și încrederea că fiecare dintre noi putem avea un impact vizibil în societatea noastră. Au dat vo…
  continue reading
 
Loading …

Skrócona instrukcja obsługi